BREAKING NEWS


CHIRURGIA OBEZITITĂȚII-SOLUȚIA VREMURILOR ÎN CARE TRĂIM?

CHIRURGIA OBEZITITĂȚII-SOLUȚIA VREMURILOR ÎN CARE TRĂIM?

Cum ați decis să urmați cariera de medic chirurg?

Cândva în școala generală mi-am imaginat că ar fi foarte bine să urmez medicina. Atunci nu aveam habar de ce, dar, privind acum retrospectiv, am înțeles că, de fapt, mama a avut o mare influență. Mi-a indus acest gând, pe care apoi mi l-am asumat ca fiind al meu. De ce chirurgie? Pentru că practica de vară pe care o făceam în Spitalul „Sf. Ioan” din București era în secția de chirurgie și a ajuns să-mi placă, astfel încât la finalul facultăţii nu-mi închipuiam că voi face altceva decât chirurgie. Chirurgia e mai dinamică, mai agitată într-un fel și oferă recompense vizibile și imediate, în sensul că vezi rezultate rapid la pacienți, nu este ca un tratament pe termen lung. Este cumva și în spiritul vremurilor în care trăim – să te bucuri repede de rezultate, să le vezi imediat.

 

De unde interesul pentru chirurgia obezităţii?

Cumva a fost o alegere firească având în vedere că a doua parte a rezidențiatului am făcut-o alături de un îndrumător care făcea chirurgia bariatrică, adică chirurgia obezității. Am învățat-o alături de el și mi-a plăcut. Chirurgia obezității are mai multe calități: este un domeniu nou, foarte dinamic, unde lucrurile se mișcă, la câțiva ani apar intervenții noi, iar rezultatele sunt spectaculoase. Și descoperim efecte foarte spectaculoase ale acestei chirurgii. Până nu demult credeam că noi vindecăm doar obezitatea, dar alături de colegii mei din lumea întreagă am descoperit că, de fapt, intervenția vindecă mult mai multe, și aici ne referim la diabet, hipertensiune, problemele de metabolism al grăsimilor din sânge și toate problemele care vin odată cu obezitatea, problemele cardiace, problemele articulațiilor. Practic, toate afecţiunile care vin la pachet cu obezitatea sunt vindecate sau ameliorate odată cu intervenția bariatrică. De exemplu, diabetul și hipertensiunea încep să se amelioreze după intervenție chiar înainte ca pacientul să scadă în greutate. Este clar că există niște efecte ascunse ale acestei operații pe care încă nu le putem explica.

 

Care este experiența dumneavoastră în domeniu? Ne spuneți câteva cifre?

Am început chirurgia bariatrică în 2012, iar luna aceasta ating numărul de 1000 de pacienți. Am realizat patru tipuri de intervenții: bypassul gastric în două forme, inelul gastric și gastric sleeve (micșorarea stomacului), aceasta fiind și majoritară ca număr de intervenții.

 

Unde îl găsim pe doctorul Mihai Ionescu?

Lucrez în rețeaua privată Medicover şi la spitalul de stat „Sfântul Ioan” din București. Operez în Spitalul Medicover din Aviației, iar consultații dau în trei locuri: în cadrul Spitalului Medicover, în Clinica Medicover Victoriei și la Clinica Medicală Academica.

 

Care sunt provocările pe care le întâmpinați ca medic chirurg în specializarea chirurgie bariatrică?

Provocările în chirurgia obezității sunt legate de faptul că în România nu există cultura faptului că dacă ești obez ești bolnav. Mulți pacienți au senzația că sunt doar obezi și că nu este foarte grav sau în neregulă, nu conștientizează cât de mult le este afectată sănătatea. Ei cred că obezitatea este doar o stare de fapt estetică, fără să vină la pachet cu alte suferinţe, ceea ce face ca misiunea mea de a le explica să fie dificilă. Pacienții obezi trebuie priviți în complexitatea lor, ei pot suferi de alte boli de care să nu știe, începând cu boli psihice până la diabet, hipertensiune sau alte afecţiuni. Astfel, noi trebuie să identificăm aceste boli înainte de operație, să le gestionăm și apoi să le monitorizăm după operație pentru a ne asigura că pacientul are cele mai bune rezultate. O altă provocare este tot de natură tehnică, pentru că pacienții obezi sunt mai greu de operat decât cei normoponderali. La începutul chirurgiei laparoscopice, obezitatea era o contraindicație, pentru că grosimea peretelui este între 5 și 15 cm și este greu fizic. Pacientul are senzația că vine sănătos la spital și, ca atare, așteptările sunt că trebuie să plece sănătos acasă. Așa că orice complicație care ar putea să apară are dublă încărcătură emoțională pentru el. Gândiți-vă că un pacient care vine la oncologie este conștient că are o problemă gravă și atunci își asumă eventualele complicații ce ar putea apărea, pe când un pacient obez rareori își asumă, iar acest lucru se întâmplă pentru că nu conștientizează gravitatea problemei pe care o are.

 

Mai practicați și alte tipuri de intervenție?

Da, tot ce ține de chirurgie abdominală; eu sunt medic de chirurgie generală, chirurgia obezităţii fiind o supraspecializare. Operez o arie întreagă de intervenții din sfera chirurgiei abdominale.

 

Cum stăm la capitolul conștientizare în România? Care este numărul de pacienți care suferă de obezitate?

Din 1980, prevalența obezităţii s-a dublat în țările dezvoltate economic. Astăzi, statisticile ne arată că 1 din 5 adulți este obez, o statistică alarmantă de altfel. Pentru conștientizare încerc să scriu tot felul de articole și să mă ocup de educarea oamenilor despre obezitate. O fac mai mult în mediul online, pe site-urile mele și pe Facebook cu scopul de a ajunge informația la cât mai multe persoane. Obezitatea este mai scăzută în țările care nu au influență culturală occidentală, dar sunt foarte puține. Oamenii ar mai trebui să știe că odată cu înaintarea în vârstă kilogramele se adună dacă nu se face nimic în sensul acesta. Există cercetări în acest domeniu, așa încât sfatul meu este să se informeze și să acționeze.

 

Cum ajung pacienții la dumneavoastră și cum primesc diagnosticul?

Cei mai mulți vin din recomandările unor foști pacienți de-ai mei, iar ceilalţi vin pe alte căi, de pe site-uri, Facebook. Cei mai mulți pacienți sunt conștienți că au venit pentru că au o problemă. Au analizat câțiva ani, au cântărit îndelung și, până la urmă, și-au făcut curaj și au ajuns la consultație. Pasul următor este să-i conving că problema lor are o rezolvare, pentru că există un grad de scepticism față de chirurgia bariatrică. Eu le spun că în 6-8 luni voi rezolva problema și vom ajunge la o normalizare a greutății corpului, scăzând la jumătate greutatea cu care au venit. De regulă, pacienții sunt puțin neîncrezători, pentru că au un istoric de diete și regimuri care nu au funcționat și atunci este datoria mea să-i ajut și să-i conving de beneficiile unei astfel de intervenții prin statistici și rezultate din statistica personală şi din literatură. Conform protocolului clasic, este necesară și evaluarea psihologică a pacientului, întrucât este important că el să fie conștient și să înțeleagă rigorile după operație, și atunci am nevoie de un pacient cu care să fac echipă, să înțeleagă aceste rigori și să mă bazez că le poate respecta. Altfel, în prima lună după operație poate să-și pună viața în pericol dacă nu ține cont de recomandările primite și nu este cooperant. Vă pot spune că, în ciuda anumitor complicații pe care le-am avut cu câțiva pacienți, din 1000 nu am pierdut niciunul și am înregistrat rezultate foarte bune, lucru de care sunt mândru.

 

Care considerați că este cheia succesului în activitatea pe care o faceți?

O combinație fără o formulă matematică între multă muncă și ceva noroc. Fără puțin noroc, nimeni nu reușește cu adevărat, ca să nu mai spun de cantitatea enormă de muncă pe care trebuie să o depună un chirurg. Începând cu facultatea, rezidențiatul și continuând cu specialitatea, a reuși să-ți găsești un loc unde să faci chirurgie, a reuși să-ți faci loc, să-ți faci un nume.

 

În România v-a fost dificil să vă găsiți un loc în care să activați așa cum v-ați dorit?

Întâmplător nu mi-a fost greu, dar eu sunt un caz atipic, pentru că am avut noroc, s-a întâmplat să fiu la locul potrivit în momentul potrivit și cu ajutorul colegilor am reușit să am un post în Spitalul „Sfântul Ioan” din București și de acolo nu a urmat decât un demers personal de a munci. Dar situația nu este una tipică, România nu este o piață deschisă în domeniul acesta și nici una corectă. Din păcate, nu poți să spui că vei reuși cu siguranță dacă vei munci mult; nu se întâmplă asta în România, chiar deloc.

 

Ați încercat și în altă țară?

Da, am lucrat 6 luni în Anglia după rezidențiat, tot în chirurgia obezității, și mi s-a părut o experiență extrem de utilă, dar am ales să mă întorc totuși în țară. Am făcut-o din mai multe motive de natură personală. Aveam toată familia aici și cred că oamenii sunt de mai multe tipuri, cei care pot rămâne în altă țară și cei care nu pot, eu făcând parte din a doua categorie. A mai fost și un calcul personal: șansele de a reuși aici erau mai mari decât acolo, la nivelul la care îmi doream eu.

 

Ce sfat ați da unui tânăr la început de drum?

Să fie foarte atent la oportunitățile care i se oferă, unele sunt de mică anvergură și aproape insesizabile, dar sunt de o importanță reală. Iar oportunitățile acestea fac parte din categoria de care vă spuneam, aceea de noroc. Să se pregătească cât mai bine, să muncească cât mai mult, nu există o formulă matematică salvatoare.

 

Cine este omul Mihai Ionescu dincolo de profesia de medic chirurg? Ce pasiuni aveți?

Sunt un om normal, am un băiețel de 3 ani, soția este medic stomatolog. Încerc să-mi împart timpul în așa fel încât să pot petrece și cu ei timp de calitate. Am pasiuni foarte îndepărtate de domeniul medical, care este unul foarte realist. Îmi place cinematografia, poate într-un alt scenariu de viață aș fi fost regizor sau scenarist. Arhitectura mi se pare un domeniu foarte interesant; pe lângă faptul că este foarte matematică, are și o componentă romantică. Stând de vorbă cu arhitecți, am început să recunosc stiluri de arhitectură în București și parcă dintr-odată am înțeles mult mai multe lucruri decât simplul fapt de a te uita la case, totul se poate adânci și poţi privi în profunzime, iar misterul mi se pare interesant.

 

Care este sfatul medicului Mihai Ionescu pentru pacienții săi?

Aș vrea ca oamenii să fie mai conștienți și mai atenți la ce, cât și cum mănâncă, să citească și să conștientizeze pericolele, pentru că trăim într-o cultură a consumerismului și, din păcate, nu știm să alegem conștient. Iar cei care ajung la chirurgie este important să înțeleagă faptul că intervenția este doar o parte din procesul de slăbire, a doua parte fiind contribuția lor, care urmează să se desfășoare pentru toată viața. Sunt câteva reguli nu foarte complicate, dar care trebuie respectate pentru ca rezultatele să fie optime și să avem un corp sănătos.



DIN ACEEAŞI CATEGORIE:

ANDREEA IVAN POVESTEŞTE DESPRE CUM A TRECUT DE LA CINEMATOGRAFIE LA BUSINESS ÎN TRANSPORTURI
CEO-ul uneia dintre cele mai mari companii de logistică din România consideră că succesul este garantat atunci când faci totul cu pasiune! MAI MULT>
DERMA HEALTH, UN LOC UNDE OAMENII SE SIMT ÎN SIGURANȚĂ
Skeja Ari este din fosta Iugoslavie. A terminat școala generală și liceul în Belgrad, pe atunci capitala Iugoslaviei. În 1987 a fost admis la Medicină, în Belgrad, dar un an mai târziu a început răzb MAI MULT>
dnata se extinde în America de Nord în 2019!
Fie că sunteți om de afaceri, star, președinte sau doar călătoriți cu avionul, cel mai probabil ați folosit 
serviciile companiei dnata. Fiind unul dintre cei mai mari furnizori de servicii aeriene di MAI MULT>