BREAKING NEWS


Frații Zaciu, tineri regizori premiați în America

Frații Zaciu, tineri regizori premiați în America

Așa cum a spus odată Stanley Kubrick, unul dintre cei mai influenţi 
regizori din istoria cinematografiei, nu spuneţi niciodată nu unei idei – 
nu știţi cum această idee va naște o altă idee. În interviul care urmează ilustrăm povestea a doi tineri regizori, Oliver și Sergio Zaciu, 
care s-au dedicat artei cinematografice.

Sunteți pasionați de regie și film. De ce ați ales această cale, studierea artei cinematografice

și producția de film?

Oliver: A început încă de când eram mici, când ne uitam la filme zilnic cu familia. Vizionarea filmelor era pentru noi întotdeauna o mare bucurie, iar faptul că intram în magia unor lumi atât de necunoscute și în situații neașteptate a fost un lucru extraordinar pentru noi. Când mi-am dat seama că în spatele unui film era o echipă întreagă, cu mulți oameni care lucrau pentru a aduce această magie pe ecran, am spus: „Vreau și eu să fac asta!”.

Sergio: Când eram copii am început să facem teatru la școală. După aceea ne-am implicat foarte mult în muzică, am avut o trupă rock în România și am făcut spectacole de teatru în școală. După un timp, fratele meu Oliver a început să lucreze în spatele scenei pentru producțiile de teatru, ca tehnician de sunet și lumină. Apoi am cochetat puțin și cu fotografia. Motivul pentru care am ales filmul a fost acela că integrează toate formele de artă pe care le iubim – producția de teatru, muzica, luminile, sunetul și fotografia.

Amândoi ați absolvit BFA în producția de film la Universitatea Chapman, Colegiul de Film și Arte Media de la Dodge. Cum pregătește această școală de film studenții pentru lumea reală?

S: Cea mai bună modalitate de a explica modul în care aceste școli pregătesc studenții nu este neapărat ceea ce îi învață facultatea, ci mediul pe care aceasta îl oferă; un loc în care poți întâlni oameni cu care vei lucra, poate, pentru tot restul vieții. Se creează echipe care fac filme împreună, unele care cunosc succesul, dar mai ales eșecul. Școala de film este despre a fi ambițios, visător, puțin nebun și despre a face lucruri mărețe. De obicei, în primii trei ani proiectele nu sunt mari, dar în anul patru, cu cei trei ani de experiență în spate, poți crea un film puternic, care va fi chiar filmul de teză.

O: Cu cât faci mai multe greșeli, cu atât înveți mai mult. Ce e minunat este că în fiecare an la Chapman realizezi câte un film. Este una dintre școlile de film cu cele mai multe proiecte într-un an (aproximativ 400). Elevii din anii mai mici învață mai mult de la studenții mai mari. „Bobocii” sunt implicați cu roluri mici în proiectele juniorilor, iar seniorii predau generațiilor mai tinere cum să facă filme. Este o școală care predă mai mult prin practică.

Sergio, acum ești absolvent al Școlii de Cinematografie USC din Los Angeles, o universitate de top cu o rată de acceptare de 2-3%. Cum este să fii student la o instituție care a dat lumii multe personalități din industria cinematografică, precum George Lucas, Ron Howard, Robert Zemeckis și mulți alții?

S: Datorită istoriei școlii, este o onoare să fim acolo. Este frumos datorită moștenirii marilor cineaşti și regizorilor fantastici care în prezent predau la școală. Atitudinea este foarte pozitivă și de susținere; poți învăța filmmaking în orice fel. Nu trebuie să te concentrezi pe regizare, poți fi un pic din toate dacă vrei. Sfatul meu pentru tinerii studenți ar fi acesta: nu încercați să găsiți școala perfectă, ci faceți din școala actuală cea perfectă pentru voi și fiți autodidacţi.

Povestiți-ne puțin despre istoria familiei. Cum au influențat rădăcinile voastre culturale arta pe care o faceți astăzi?

S: Venim dintr-o familie foarte amestecată din punct de vedere cultural. Mama noastră este din Turcia, tatăl nostru din România, dar s-au cunoscut în Germania. Ca atare, cred că influența noastră cea mai importantă este fondul cultural extrem de mixt.

O: De asemenea, cred că există un limbaj mai profund al culturilor pe care noi l-am adoptat cu siguranță în lucrările noastre. Cunoaștem cultura fiecărei societăţi, ca urmare a observației trăite de-a lungul timpului. Cunoaștem umorul și expresiile din societatea turcă și din cea românească. De exemplu, poveștile românești se regăsesc adesea pe linia fină dintre morală și maniere, așa cum obișnuia să spună bunicul nostru, Mircea Zaciu, care a fost scriitor și a făcut o scurtă colecție de povestiri în care a vorbit despre firava limită dintre morală și maniere a societății românești și cred că a exprimat foarte bine acest lucru în scrierile sale.

S: Filmele noastre de scurtmetraj sunt explorări ale altor culturi. Suntem foarte pasionați de această idee, de modul în care cultura influențează comportamentul. Exprimăm conflictele culturale încrucișate sau greșelile; vedeți cu toții că oamenii reacționează diferit în aceleași situații și acest lucru face ca interacțiunile să fie foarte interesante.

Care au fost mentorii sau modelele care v-au influențat cel mai mult? A fost cineva din familia voastră?

S: Părinții noștri, în primul rând. Tatăl nostru, Radu Zaciu, a avut un rol extrem de important în evoluția noastră spre arta cinematografică, el fiind, de fapt, motivul pentru care am ales această cale. Îi plăcea să vizioneze filme, iar când se întorcea din călătoriile de afaceri din Germania aducea mereu o mulțime de DVD-uri. Am vizionat foarte multe filme diverse și asta ne-a introdus în lumea cinematografiei. Ce ne deosebește de colegii noștri regizori este faptul că noi am vizionat multe filme străine – spaniole, iraniane, japoneze, coreene etc. –, ceea a dat o notă de insolit lucrărilor noastre. Majoritatea regizorilor noștri preferați sunt din întreaga lume, nu sunt neapărat americani. Faptul că de mici am luat contact cu atât de multe culturi și influențe a fost un pas foarte important în dezvoltarea noastră ca regizori.

O: Unul dintre mentorii din afara familiei, mai apropiați de industria cinematografică, ar fi profesorul nostru de film din liceu, Greg Jemison, care ne-a învățat cu adevărat arta cinematografică, a pus bazele în evoluția noastră și ne-a făcut să gândim critic despre film. Mai recent l-am avut ca mentor pe regizorul român Cristian Mungiu. În timpul programului de mentorat cu el ne-a făcut să înțelegem realismul filmului.

Care sunt regizorii voștri favoriți?

O: Stanley Kubrick, Robert Altman, Michael Mann.

S: Edward Yang, Sofia Coppola, Cristian Mungiu.

Ați realizat patru scurtmetraje premiate. Care dintre ele a constituit piatra de temelie a debutului vostru în domeniul cinematografiei și ce provocări ați întâmpinat?

S: „Într-o noapte după 30 octombrie” – un film realizat în vara anului 2017. A fost o experiență minunată, atunci am înțeles cu adevărat ce fel de filme îmi place să fac. Este o dramă familială care încearcă să surprindă realismul vieții de familie din România. Marea provocare pe care am crezut că o s-o avem a fost bariera lingvistică, pentru că noi nu vorbim fluent limba română, iar actorii erau români. Din fericire însă, românii sunt buni vorbitori de engleză, așa că nu am avut probleme.

O: „Take Me Home” (Du-mă acasă) – filmul meu de teză de la colegiu, a cărui realizare m-a făcut să înțeleg care sunt punctele mele forte. M-a ajutat să înțeleg distincția dintre tipul de filme pe care îmi place să le fac, combinând stilul american și cel european. Filmele americane, în general, simt că sunt vise mai degrabă decât realitate fotografiată și mi-a plăcut să găsesc un echilibru între acestea și realismul filmelor europene.

Cât timp ați investit până acum în producții şi cu ce eforturi?

S: Costurile sunt mult mai mari în America, deoarece piața filmelor este foarte saturată. Dacă vrei să filmezi într-un restaurant sau într-o cafenea, vor fi costuri mari pentru că altcineva probabil că a filmat deja acolo. Este dificil în Los Angeles pentru că ai nevoie de un permis pentru care trebuie să aplici o documentație și să plătești. Totul este strict controlat aici. Filmările în Europa sunt mai puțin dificile și mai… libere.

Ce provocări întâmpină producătorii de filme în timpul realizării unui film? Ce ne puteți împărtăși din experiența voastră de până acum?

O: La sfârșitul zilei, cred că cel mai important rol pe care trebuie să-l joci este păstrarea echipei împreună. Cea mai grea parte este aceasta. Cu toate complicațiile care apar în timpul unei filmări, trebuie să vezi lucrurile din mai multe direcții. Adesea vezi că oamenii își pierd cumpătul în situații de criză. Un prieten 
de-al meu spune: „Calmul este contagios”, dar este nevoie de abilități de conducere pentru a menține acest lucru. Regizorii nu ar trebui să se ia prea în serios. La urma urmei, faci un film.

S: Cele mai grele părți sunt menținerea tuturor împreună și într-o atmosferă pozitivă. Niciun film nu va fi sută la sută cum ai planificat, așa că rămâi optimist!

Ce premii ați obţinut pentru scurtmetrajele realizate până acum?

S: Primul premiu a fost pentru filmul realizat în 2016, care a fost, de fapt, lucrarea mea de diplomă. Nu 
ne-am așteptat să câștigăm premiul, dar, într-adevăr, nici nu ne-am gândit la asta. Prioritatea noastră a fost să ne asigurăm că oamenii văd filmul. Dacă faci filme pentru trofee, atunci le faci din motive greșite. Este mai important să vezi că filmul tău ajunge să fie vizionat și creează subiecte de conversație decât să câștigi un trofeu. Filmul pe care l-am făcut în România a fost vizionat în timpul Festivalului de Film din Mexic; pentru mine a fost o onoare mult mai mare să văd filmul acolo decât să câștig premiul pentru „cel mai bun scenariu” pentru teza mea de film.

O: „Take Me Home” a fost cel mai celebrat film. Oamenii au comentat adesea la sfârșitul lui și au vrut să discute cu mine despre scenariu și personaje.

„Pop Verve” este primul vostru lungmetraj. Descrieți ideea din spatele filmului și cum a apărut. Cum merge până acum producția?

S: „Pop Verve” este despre un DJ care locuiește în L.A. cu managerul său. După un an de încercare de a deveni oameni de succes, ei intră în multe situații comice. Filmul este despre ego-ul și elementele artificiale din industrie. Morală și maniere, așa cum am menționat și mai devreme în interviu. Este mai mult o satiră a societății din Los Angeles și poate fi văzută că o perspectivă a unui outsider asupra Americii.

O: Este vorba despre natura coruptă a orașului L.A., a lumii divertismentului, despre faimă, despre faptul că oamenii sunt preocupați de ei înșiși și acordă o atenție deosebită limbajului pe care îl folosesc pentru a nu intra în bucluc cu diferite găști din oraș.

V-ați pus până acum în pielea unui personaj? Dacă da, ce personaj ați ales și de ce?

O: Da, cam asta faci ca regizor, trebuie să te pui în pielea tuturor personajelor pentru a exprima modul în care gândesc și acționează.

S: În cazul filmului „Pop Verve”, ai în față doi tineri care caută faima, ceea ce te poate duce cu gândul că am fi noi acele personaje, pentru că filmul vizează căutarea succesului. Cele două personaje sunt foarte asemănătoare cu noi, unul este mai visător, ca mine, iar celălalt este mai realist, ca fratele meu, Oliver. El mă aduce mereu cu picioarele pe pământ.

Care este teama voastră cea mai mare ca regizori?

S: Mă tem că cinematografia ar putea să moară, deoarece oamenii urmăresc mult mai multe filme acasă. Avem foarte mult respect față de filmele blockbuster, dar există o mulțime de filme bune care nu primesc o șansă pentru a apărea pe marele ecran.

O: Din punctul meu de vedere, audiența nu vrea altceva decât filme blockbuster și acest lucru ar putea deveni o problemă pentru industria și arta filmului.

Care este motivația voastră? Care este declanșatorul ce vă menține în continuare pe aceeași linie, chiar dacă uneori lucrurile nu funcționează așa cum ați planificat?

S: Este doar adrenalină, faptul că poți spune o poveste și o poți arăta lumii întregi.

O: Dorința nesfârșită de a captura ceva. Un moment, un sentiment, o energie... Când lucrurile nu merg așa cum a fost planificat, poate că nu am prins ceva important în timpul filmărilor, cea mai grea parte este cum să capturezi din nou acel lucru.

Care este secretul din spatele succesului vostru de până acum? Există o rețetă bine gândită și aplicată? Un tabiet? Sau poate o persoană care vă inspiră/vă sprijină?

O: Cred sincer că cel mai important lucru este că ne avem unul pe celălalt, ne împingem unul pe altul să creștem, să evoluăm, având familia noastră frumoasă alături. Noi punem întotdeauna echipa pe primul loc, iar dacă există vreun secret, acela este că Sergio și cu mine avem o relație foarte puternică. Există o energie și o legătură strânsă între noi.

S: Determinarea. Niciodată nu te poți opri din regizat. Este despre a fi acolo și a nu renunţa.

Ce abilități ați vrea să vă dezvoltați pe viitor?

S: Cu fiecare proiect te provoci să faci ceva ce n-ai mai făcut înainte. Trebuie să te gândești din perspectiva vieții tale, ce lucruri nu știi să faci și să faci exact acele lucruri.

O: Vreau să învăț să fac cascadorii!

V-ați imaginat vreodată o lume fără artă? Cum ar arăta ea?

O&S: Nu! Nu credem că ar putea exista o lume fără artă, arta este în toate formele vieții noastre.



DIN ACEEAŞI CATEGORIE:

S-A APUCAT DIN NOU DE PICTURĂ DUPĂ MAI BINE DE 45 DE ANI
Aurelian Dumitrescu s-a născut în octombrie 1950, prin urmare, la prima sa expoziţie personală de pictură, din 2015, avea aproape 65 de ani. MAI MULT>
CUM ARATĂ CASA TA ÎN 2019?
Noi am regăsit în tonuri de pastel o minunată colecţie de obiecte și plăci ceramice sofisticate și am aflat de la Anca Tomoiagă, CEO Pastel Ceramica, planurile lor pentru 2019. MAI MULT>
Un parteneriat inedit între cel mai mare retailer din România și cel mai cunoscut designer român
Marco Hößl este CEO Kaufland România. El a venit cu ideea 
unui parteneriat inedit pentru cunoscutul retailer: colaborarea cu cel mai renumit designer haute couture din România, Cătălin Botezatu. O c MAI MULT>